Aleksandr Iațimirski despre istoria scrisului slav în Moldova și Valahia

Aleksandr lvanovici Iaţimirski (Александр Иванович Яцимирский, 1873-1925) este un traducător și un romanist rus, filolog-slavist. Fiu al lui Ivan Grigorievici Iaţimirski, învăţător rus, căsătorit cu o româncă din Basarabia, Iaţimirski a copilărit în satul Hânceşti, unde a urmat clasele primare. După absolvirea gimnaziului din Chişinău (1893), a studiat la Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii din Moscova, obţinând diploma în 1899. Contribuţia lui Iaţimirski la studiile literare şi lingvistice slavo-române îl recomandă ca o autoritate în acest domeniu în Rusia primelor decenii ale secolului al XX-lea. A realizat ample descrieri de manuscrise, exegeze şi ediţii de cronici slavo-române din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, a elaborat studii consacrate culturii şi literaturii române în limba slavonă sau folclorului românesc, precum şi articole privind raporturile lingvistice slavo-române şi specificul vechilor documente româneşti. Până astăzi îşi păstrează valoarea documentară voluminosul catalog, cu largi extrase din texte, „Slavianskie i russkie rukopisi rumânskih bibliotek” („Славянские и русские рукописи румынских библиотек”, 1905), în care sunt descrise peste patru sute de manuscrise slavo-române şi slave din Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Antichităţi, Mănăstirea Neamţ şi din alte colecţii, precum şi câteva inscripţii din mănăstiri şi biserici.

În anul 1906 acesta publică volumul „Iz istorii slavianskoi pismennosti v Moldavii i Valahii, Sankt Petersburg, 1906” („Из истории славянской письменности в Молдавии и Валахии XV – XVII вв.”) sau „Din istoria scrisului slav în Moldova și Valahia. Secolele XV – XVII.”

coperta

Aleksandr Ivanovici Iațimirski „Iz istorii slavianskoi pismennosti v Moldavii i Valahii, Sankt Petersburg, 1906” („Из истории славянской письменности в Молдавии и Валахии XV – XVII вв.”)

frag

Fragment din „Iz istorii slavianskoi pismennosti v Moldavii i Valahii, Sankt Petersburg, 1906”, Aleksandr Ivanovici Iațimirski („Из истории славянской письменности в Молдавии и Валахии XV – XVII вв.”)

„Întinderea extinsă a văii dunărene, închisă din partea de nord-vest de Carpați, din partea de sud și vest de Dunăre și limitată în partea estică de Marea Neagră și Nistru – alcătuiește nucleul așezărilor românești și al teritoriilor țărilor vechi Valahia și Moldova. Populată de români – popor de origine romană – și înconjurată din toate părțile de triburi slave, deseori era numită insulă romană vie, care stă singuratică în mijlocul mării uriașe slave și despărțită în totalitate de celelalte popoare cu origini comune. În afară de Regatul României, populat în întregime de români, ei sunt împrăștiați în acele localități, unde au locuit mai devreme sau locuiesc în prezent slavii: Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia și gubernia Herson, Macedonia, Tesalia și Epir, Bulgaria, Serbia ș.a.m.d.”

fragm

Fragment din „Iz istorii slavianskoi pismennosti v Moldavii i Valahii, Sankt Petersburg, 1906”, Aleksandr Ivanovici Iațimirski („Из истории славянской письменности в Молдавии и Валахии XV – XVII вв.”)

„Relația românisticii cu învățăturile slave și semnificația primei pentru ultima. – Primele menționări rusești despre români și interesul pentru aceștia în Rusia în secolul al XIX-lea. – Părerea oamenilor de știință de a include românistica în cercul de studii slave și încercări de realizare a acestora. Atitudinea românilor față de epoca slavă a trecutului lor. – Primele învățături filologice de limbă română la cronicii moldoveni. – Teoriile acestora despre proveniența romană a poporului român. – Ureche, cronica lui și problema apartenenței acesteia lui Nestor sau Grigore Ureche. – Miron Costin, ideile lui despre poporul român și lista de cuvinte de proveniență latină; sursa de bază a lui Costin și caracteristicele generale ale cronicii lui. – Studiul practic al limbii slave de către români; primele dicționare slavo-române – de mână și de tipar. – Părerea lui Dimitrie Cantemir despre limba română și dialectele ei.  – Primele experimente de cercetare și dezvoltare a limbii române de către filologi-transilvăneni și ai Regatului România. – Articolul lui Miklošič despre elementul slav din limba română și reacția lui Sreznevski. – Predecesorii lui Ovid Densușianu și lucrarea lui „Istoria limbii române”. – Catedra de slavistică din cadrul Universității din București și lucrările de bază ale lui Ioan Bogdan.”

f

Fragment din „Iz istorii slavianskoi pismennosti v Moldavii i Valahii, Sankt Petersburg, 1906”, Aleksandr Ivanovici Iațimirski („Из истории славянской письменности в Молдавии и Валахии XV – XVII вв.”)

„Manuscrisele slave, de proveniență română, au ajuns la noi în număr mare. Printre manuscrisele slave de sud, ele se evidențiază prin scrisul lor frumos și mare, ornamentele splendide, care sunt relativ bine păstrate și parțial ortografice, ceea ce constituie ortografia uniformă de Târnovo, în puține cazuri de Resavska; ultimile scrise în Valahia, mai ales în Oltenia (Valahia Mică), unde elementul sârb era semnificativ mai puternic, chiar și în secolul al XVII-lea.”

fr

Fragment din „Iz istorii slavianskoi pismennosti v Moldavii i Valahii, Sankt Petersburg, 1906”, Aleksandr Ivanovici Iațimirski („Из истории славянской письменности в Молдавии и Валахии XV – XVII вв.”)

„Putem să presupunem că în secolele XV – XVIII erau foarte multe manuscrise. E greu să stabilim o cifră exactă, dar în orice caz aceasta nu este mai mică de 10 000.

Cu excepția unor mănăstiri medievale, bibliotecile românești moderne de manuscrise sunt de proveniență nouă și au fost alcătuite din   livrări mai mult sau mai puțin întâmplătoare. În afară de cărțile descrise în lucrarea de față, manuscrisele românești sunt împrăștiate prin diferite biblioteci – rusești și străine; sunt unele descrieri, dar în foarte puține cazuri se făceau trimiteri la scrisoarea „Moldavo-Valahă”, dacă în însemnări nu erau referințe directe. De aceea, despre legătura multor manuscrise cu scrisul slav la români, în lipsa originalelor, putem doar face unele presupuneri în baza unor descrieri și trăsături comune în limbă, scriere și conținutul manuscrisului.”

fas

„Iz istorii slavianskoi pismennosti v Moldavii i Valahii, Sankt Petersburg, 1906” („Из истории славянской письменности в Молдавии и Валахии XV – XVII вв.”). Trebnic din anul 1486 a schitului Fortăreața de pe Nistru (Городище на Днестре). Mărime naturală.

Surse:

1. http://starieknigi.info

2. http://www.crispedia.ro

3. http://ru.wikipedia.org

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s