Statisticianul Alexandru Egunov despre istoria Basarabiei

Alexandru Egunov (1824 – 1897) a fost un statistician moldovean de naționalitate rusă din sec. XIX.

Și-a făcut studiile la Liceul regional din Chișinău și la Facultatea de Drept a Universității din Moscova. Fondatorul statisticii în Basarabia. A condus comitetul statistic al Basarabiei. A fost redactorul ediției de limbă rusă „Бессарабский статистический коммитет”. Redactează „Записки Бессарабского статистического комитета” („Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”), editate în trei volume în anii 1864, 1867, 1868. Bun cunoscător al trecutului Basarabiei, Egunov a fost un sprijin serios pentru politica guvernatorului rus, generalul Fanton.

Comitetul de Statistică din Basarabia a fost înființat în anul 1835, dar care, până la reformarea acestuia din anul 1861, nu a efectuat lucrări. A doua deschidere a avut loc pe 5 februarie 1862. Din acel moment, Comitetul efectuează toate lucrările necesare a Comitetului Central de Statistică. În anul 1863 acesta pune problema necesității de a colabora cu comunitățile culturale în scopul promovării și protejării monumentelor antice, ocupându-se și de problema comerțului și a contrabandei și având un număr de peste 138 de membri.

În anul 1868 apare la Chișinău volumul III al lucrării „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, („Записки Бессарабского статистического комитета, том 3.”) editat de redactorul Egunov.

coperta

„Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

ist

Fragment din lucrarea „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

„Scurtă descriere istorică a Basarabiei.

Niciuna din provinciile aflate în componența Imperiului Rus nu se deosebește prin atâtea bogății de produse naturale, climă frumoasă și o poziționare atât de reușită precum Basarabia. Învecinându-se în nord cu posesiunile austriece, Basarabia, pe întreaga sa întindere, până la Marea Neagră este limitată de râuri frumoase, care oferă condiții excelente pentru distribuirea rapidă și sigură a produselor țării în locurile îndepărtate și care apropie punctele marginale prin intermediul transportului naval, cu piețele importante de comercializare din: Odesa, Ismail, Galați și Brăila, astfel asigurând o situație prosperă în țară și o dezvoltare rapidă a societății. Că aceste beneficii naturale și comodități sunt suficiente pentru asta, ne demonstrează și faptul că Basarabia, parte a Daciei antice, cu peste douăzeci și trei de secole înaintea erei noastre a fost în permanență destul de dens populată.”

despre

Fragment din lucrarea „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

„Până în secolul al X-lea Basarabia a fost sălașul unor triburi semi-sălbatice dinspre Sciția: goții, hunii, bulgarii, hazarii, avarii cedează locul noilor veniți – ugrilor, iar aceștia pecenegilor și cumanilor. Un secol și jumătate zona noastră s-a numit Cumania. În urma unei invazii teribile cu devastări dezastruoase efectuate de către succesorii și comandanții lui Ginghis Han (1241) au fost izgonite și taberele celor din urmă. Locuitorii se salvau în Bulgaria, alții în munții Carpați și această parte și-a păstrat cel mai bine naționalitatea. Țara a fost mult timp pustiită și ruinată. Istoricii susțin în unanimitate că românii au trecut în Moldova din județul Maramureș (Transilvania) sub conducerea voievodului lor Dragoș. Istoria întemeierii Moldovei este legată de o legendă, în care nu putem avea încredere deplină. Se povestește că Dragoș, fiul voievodului Maramureșului a ieșit la vânătoare cu un grup numeros de oameni și trecând Carpații a văzut plecarea tătarilor și a început să întemeieze așezări. Câinele lui Dragoș, urmărind un bivol sălbatic, s-a înecat în râul Molda, în memoria căreia Dragoș a numit toată țara Moldova. De atunci, adică anii 1352 – 1503, 20 de voievozi, consecutiv au condus pământul moldovenesc, pe care l-a înrobit Baiazid al II-lea în timpul domniei lui Bogdan al III-lea, fiul renumitului erou-voievod Ștefan al IV-lea. De atunci și Basarabia rămâne sub conducerea turcilor până în anul 1812, când, conform Păcii de la București, îi este cedată Rusiei pentru totdeauna.”

țig

Fragment din lucrarea „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

„Istoria moldavo-românilor noștri nu este foarte bogată în evenimente mari, în timpul domniilor independente ale voievozilor acestora, sunt triste și supunerile lor ulterioare în fața dominației turcești, iar încă și mai tristă este perioada domnitorilor negustori fanarioți. Din toate timpurile s-au evidențiat două sau trei personalități renumite, dar și această strălucire instantanee a oamenilor înaintași s-a stins tot atât de repede și fără urmări, precum a apărut. Așadar, putem spune că istoria noastră, a Basarabiei și Moldovei, poate fi începută de pe timpul lui Alexandru I, numit „cel Bun” (1401 – 1433). Cantemir îi atribuie lui Alexandru primul cod de legi; acesta, în colaborare cu mitropolitul Teoctist a introdus literele chirilice, tot pe timpul lui limba slavonă devine liturgică și de stat, după cum se poate vedea din scrisorile și codicele acelei perioade. Tot atunci a apărut la noi și un nou trib, necunoscut încă Europei, sălbatic și nomad – tribul țiganilor, cu un tip și un caracter deosebit, ducând un mod de viață nomad, migrând dintr-un loc în altul și alăturându-se popoarelor stabilite în calitate de paria sau robi.”

ștefan

Fragment din lucrarea „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

„În istoria Moldovei, respectiv a Basarabiei, nu se poate să nu atragem atenția asupra unei personalități istorice renumite, proeminentă  în rândul voievozilor incompetenți și incapabili – personalitatea lui Ștefan al IV-lea. Cronicarii autohtoni și străini îi atribuie, în unanimitate, numele de „cel Mare”. Unica dorință a acestui renumit domnitor era recăpătarea independenței Moldovei; răsturnarea jugului rușinos al asupritorilor libertății și națiunii, unirea într-o familie a tuturor moldavo-românilor. Ștefan al IV-lea, nu o dată s-a încleștat, cu mâna sa de români curajoși și căliți în lupte, împotriva dușmanului de sânge al libertății românilor, care s-a înrădăcinat  –  fanatismul turcilor și nu o dată a triumfat asupra lor prin post și rugăciune (17 ianuarie 1475). Zilele de domnie ale lui Ștefan al IV-lea au fost zile luminoase în istoria moldovenească, atât de săracă în oameni mari. El a lăsat în urma lui cea mai vie amintire în legende și cântece, pe care și astăzi le repetă trubadurii basarabeni – țiganii. Din păcate, succesorii lui Ștefan nu au avut acel talent și dragoste fierbinte pentru patria sa, care l-au inspirat pe el toată viața. Moartea lui Ștefan a luat cu sine tot viitorul, nu doar al Moldovei, dar și al întreg pământului românesc. Și nu doar asupra turcilor a triumfat geniul Ștefan al IV-lea…”

Surse:

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Egunov;

2. http://www.snor.ru/?m=articles&an=sc_28;

3. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=419;

4. http://book-old.ru

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s