România, într-o lucrare rusească din anul 1917

În anul 1917, la tipografia scriitorului și editorului Kușnerev I. N. (Кушнерев И. Н.) de la Moscova, apare lucrarea „România”, scrisă de autoarea Dilevskaia N. A. (Дилевская Н. А.). 

coperta

„Comisia de istorie, Societatea de Difuzare a Cunoștințelor Tehnice. Război și Cultură. Volumul 12. România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

introducere

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

„România ocupă partea de nord-est a peninsulei Balcanice. În partea de sud o separă de Bulgaria și Serbia largul și adâncul râu – Dunărea. Munții Carpați creează frontiera ei cu Austro-Ungaria. În est se poziționează Rusia cu gubernia sa marginală de sud-vest – Basarabia.

România contemporană este alcătuită din 3 părți: Moldova, regiune aflată între Carpați și râul Prut; Valahia, care ocupă valea Dunării și versanții sudici ai munților Carpați și o regiune mică – Dobrogea, cuprinsă între cursul inferior al Dunării și Marea Neagră.”

hotar 1

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

„Hotarele actuale ale României au fost stabilite în a doua jumătate a secolului XIX. Basarabia, care și 

hotar 2

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

astăzi  se diferențiază mult de regiunile rusești învecinate, anterior alcătuia partea estică a Principatului Moldovei. Din cele mai vechi timpuri tot spațiul terestru dintre râurile Tisa și Nistru, dintr-o parte, dintre munții Carpați și râul Dunărea – din cealaltă parte, reprezenta o țară populată de tribul semisălbatic – dacii. Acest popor ducea un mod de viață mizerabil și semicerșetor. Locuitorii munților alcătuiau bande belicoase și se ocupau cu jafuri. Populația din văi era supusă atacurilor din partea diferitelor popoare. La început romanii antici au cucerit Dacia și au făcut-o provincia lor. După romani a venit un popor asiatic – hunii, după aceștia – goții. Ei au fost înlocuiți de triburile vecine slave. Slavii au fost împinși de către unguri și, în sfârșit, țara a fost subjugată de turci. Niciun popor nu a plecat de bună voie din țara cucerită. Hoardele invadatoare au luptat pe pământul dacilor și l-au ruinat definitiv. Câmpurile rămâneau neprelucrate. Nu se strângea iarba de pe pajiștile bogate. Soarele dogoritor le ardea spre sfârșitul verii, transformând spațiile enorme într-un pustiu trist…

Fiecare popor, care venea în Dacia, își lăsa urmele sale neșterse. Populația indigenă își pierde treptat caracterul originar. I se modifică limba, moravurile și obiceiurile, se modifică, în sfârșit, însăși forma feței. Într-un final, din acest amestec pestriț și divers de popoare și triburi, s-a format un popor individual și independent – românii. Aceștia au un aspect frumos, de tipul oamenilor sudici; o constituție frumoasă, trăsături faciale corecte, piele smolită, ochi întunecați și triști și părul negru și văluros.”

limba

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

„Un rol foarte important pentru români l-au avut romanii. Sub influența acestora s-a format limba română, în componența căreia găsim multe rădăcini și cuvinte întregi latine. Romanii, precum se zice, i-au romanizat pe daci; chiar și denumirea de România ne vorbește despre originea ei romană. De aceea este general acceptat că românii sunt un popor romanic. Nu mai puțină influență asupra populației dacice au avut-o și slavii. O perioadă, în România era utilizat alfabetul slav, a fost introdusă religia ortodoxă și mult timp liturgia se desfășura în limba slavă.

În secolul al XVIII-lea, locul influenței slave îi revine celei grecești, îndeosebi puternică pe acele timpuri, când țara era guvernată de domnitorii greci. Limba vorbită la curte, cea literară și cea a păturilor sociale superioare era limba greacă. Limba română vorbeau doar oamenii simpli. 

În ultimii ani se observă o renaștere a limbii materne: se scriu cărți și se editează ziare; românii nu mai consideră o rușine să utilizeze limba română în vorbirea orală. Dar, odată cu aceasta, se bucură de o mare răspândire și limba franceză. În general, influența limbii franceze în România este foarte mare.  Românii se consideră un popor înrudit cu francezii, italienii și belgienii, care de asemenea aparțin poporului latin. Tinerii români înstăriți primesc studii în universitățile acestor țări.  Pătura inteligentă încearcă din răsputeri să imite intelectualitatea franceză. Un număr considerabil de cărți și ziare se editează în limba franceză.”

românii

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

„În Regatul României locuiesc în jur de 6 ½ milioane de români. Majoritatea lor poate fi întâlnită în alte state europene, mai ales în regiunile austro-ungare – Transilvania și Bucovina (până la 3 milioane) și în Basarabia (circa jumătate de milion). Într-un număr mai mic se găsesc în statele balcanice vecine și Europa de vest, preponderent în Franța, Belgia și Italia. În afară de români, în România locuiesc cele mai diverse popoare: nemți, unguri, italieni, turci, țigani, ruși și evrei. Populația totală a țării ajunge la numărul de până la 7 milioane de oameni.”

Surse:

1) http://books.google.ro

5 comentarii

Din categoria Uncategorized

Românii în lucrarea „Minoritățile naționale din Ucraina. Istorie și actualitate”

Lucrarea „Minoritățile naționale din Ucraina. Istorie și actualitate” (Національні меншини України: історія та сучасність.) este publicată în anul 2006 la editura „MAUP” (Academia Interregională de Gestionare a Personalului) din Kiev. Ediție științifică și de referință, alcătuită de către Institutul de Cercetări Culturologice și Etnopolitice „Ilarion din Kiev” a „MAUP”, autori: I. Vânnâcenko și R. Marțeniuk (Винниченко І., Марценюк Р.).

coperta

„Minoritățile naționale din Ucraina. Istorie și actualitate” (Національні меншини України: історія та сучасність.) I. Vânnâcenko și R. Marțeniuk (Винниченко І., Марценюк Р.) Kiev, 2006

moldovenii

Fragment din lucrarea „Minoritățile naționale din Ucraina. Istorie și actualitate” (Національні меншини України: історія та сучасність.) I. Vânnâcenko și R. Marțeniuk (Винниченко І., Марценюк Р.) Kiev, 2006

„Moldovenii – popor, populația de bază a Moldovei (2,8 milioane de persoane). Fac parte din tipul de rasă central-europeană a marei rase europoide; se atestă un amestec al componentei sud-europene (mediteraneană). Limba – moldovenească, face parte din subgrupul estic

moldovenii 2

Fragment din lucrarea „Minoritățile naționale din Ucraina. Istorie și actualitate” (Національні меншини України: історія та сучасність.) I. Vânnâcenko și R. Marțeniuk (Винниченко І., Марценюк Р.) Kiev, 2006

al grupului romanic, familia indo-europeană. De asemenea, a căpătat răspândire și limba ucraineană. Moldovenii credincioși sunt ortodocși. 

Conform datelor recensământului din anul 2001, în Ucraina locuiesc 258 618 de moldoveni (1989 – 342 500), ceea ce constituie 0,5% din populația Ucrainei; moldovenii consideră maternă limba moldovenească 70%, limba rusă – 17%, limba ucraineană – 10%. Moldovenii sunt unul dintre cele mai puțin urbanizate grupuri etnice numeroase din Ucraina (populația urbană – 17%).

Etnia moldovenească s-a format într-o strânsă interacțiune cu slavii, care locuiau în regiunea subcarpatică de est. 

În anul 1924 raioanele de pe malul stâng al Nistrului, populate de moldoveni, au intrat în componența RASS Moldovenească (în componența Ucrainei). Din anul 1940 este republică independentă în componența URSS, iar din 1991 – Republica Moldova.

Astăzi cadre didactice pentru școlile cu predare în limba moldovenească se pregătesc la Universitatea din Cernăuți și școlile pedagogice de la Cetatea Albă din regiunea Odesa, la școlile din Cernăuți și Uman, din regiunea Cerkasî.”

românii

Fragment din lucrarea „Minoritățile naționale din Ucraina. Istorie și actualitate” (Національні меншини України: історія та сучасність.) I. Vânnâcenko și R. Marțeniuk (Винниченко І., Марценюк Р.) Kiev, 2006

„Românii – popor, populația de bază a României (20,4 milioane de persoane). Aparțin tipului pontic indo-mediteranean a marei rase europoide. Limba – română (daco-română), face parte din subgrupul estic al grupului romanic, familia indo-europeană. Majoritatea credincioșilor români sunt ortodocși; sunt protestanți și catolici. 

Numărul general  al românilor în perioada de inter-recensământ  din anul 2001 a crescut cu 12% și constituia 150 de mii de persoane, însă ponderea acestuia în rândul întregii populații nu s-a schimbat și a rămas la nivelul anului 1989 – 0,3%. Românii sunt poziționați teritorial în regiunea Cernăuți (75,9%) și în regiunea Transcarpatia (21,3%).

În Ucraina, conform recensământului din anul 2001, locuiau 150989 de români (în anul 1989 – 134,8 mii de persoane); aceștia și-au păstrat cel mai bine limba lor națională ca limbă maternă (91,7%), proporția persoanelor cu studii superioare este de 9,52%.

Românii au început să se așeze pe pământurile ucrainene încă din secolul al XIII-lea. Aceștia erau imigranți din Valahia de Vest (Maramureș) și din Transilvania de Sud. Treptat, aceștia au stăpânit teritoriul Bucovinei de Nord, al Transcarpatiei (pământul actual al raioanelor Teceu și Rahău). În secolul al XIV-lea au apărut alte așezări românești. 

Românii sunt stabiliți în partea de sud-vest a regiunii Cernăuți – amestecați cu ucraineni, dar și în sate separate (preponderent în raionul Adâncata din regiunea Cernăuți, dar și în regiunea Transcarpatia). În regiunea Transcarpatia funcționează 11 școli cu predare în limba română; în regiunea Cernăuți – 86 de școli românești și 6 eterogene. 

Pentru satisfacerea nevoilor minorității românești se editează următoarele ziare: „Concordia”, „Zorile Bucovinei”, „Arcașul”, „Junimea”, „Plai românesc”, „Curierul de Cernăuți” și altele.”

recensământul

Fragment din lucrarea „Minoritățile naționale din Ucraina. Istorie și actualitate” (Національні меншини України: історія та сучасність.) I. Vânnâcenko și R. Marțeniuk (Винниченко І., Марценюк Р.) Kiev, 2006

„Componența națională a populației Ucrainei

(conform recensămintelor populației din anii 1989-2001)

tăbliță

Componența națională a populației Ucrainei conform recensămintelor populației din anii 1989-2001 („Minoritățile naționale din Ucraina. Istorie și actualitate” (Національні меншини України: історія та сучасність.) I. Vânnâcenko și R. Marțeniuk (Винниченко І., Марценюк Р.) Kiev, 2006)

Surse:

1) http://nashformat.ua/books/istoria/Natsionalni-menshyny-Ukrainy%3A-istoriia-ta-suchasnist;

2) http://rutracker.org/forum/viewtopic.php?t=3669527;

3) http://uk.wikipedia.org.

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

România în manualul de istorie universală din Ucraina

Manualul de „Istorie universală” pentru clasa a X-a („Всесвітня історія 10 клас. Щупак І.Я., Морозова Л.В.”) a fost publicat în anul 2010 la editura „Premier” („Прем’єр”) din orașul Zaporoje. Manualul de „Istorie universală” este destinat instituțiilor de învățământ mediu, conține 272 de pagini și este recomandat de către Ministerul Educației și Științei al Ucrainei.

coperta

„Istoria universală” Clasa a 10-a. Șciupak. I. Y., Morozova L. V. („Всесвітня історія 10 клас. Щупак І.Я., Морозова Л.В.”)

cop

I. Y. Șciupak, L. V. Morozova „Istoria Universală. Perioada contemporană (1900-1929). Manual pentru clasa a 10-a ale instituțiilor de învățământ mediu. Recomandat de Ministerul Educației și Științei al Ucrainei. Zaporoje, editura „Premier”, 2010.

ro

Fragment din manualul „Istoria universală” Clasa a X-a Șciupak. I. Y., Morozova A. V. („Всесвітня історія 10 клас. Щупак І.Я., Морозова Л.В.”)

„§25. România și Bulgaria după războiul mondial.

1. România

Poziția țării după Primul Război Mondial.

România în anii de război. În timpul Primului Război Mondial cercurile conducătoare din țară balansau continuu între Antanta și statele Puterilor Centrale.

În țară s-a intensificat brusc situația politică, au crescut mișcările politice radicale. În căutarea soluțiilor de a ieși din această situație guvernul român încheie la 9 decembrie 1917 pace separată cu Germania și Austro-Ungaria în vederea încheierii acțiunilor militare. În martie-aprilie 1918 la București a fost discutată și pe 7 aprilie semnată Pacea de la București cu țările Puterilor Centrale.

Pacea de la București a intensificat și mai mult situația politică din țară. Ocupanții germani și austro-ungari au supus România jafurilor sistematice.

Însă înfrângerea Germaniei și a aliaților săi a cauzat o nouă rearanjare a puterilor în tabăra de guvernare a României. La 10 octombrie 1918, guvernul românesc prezintă un ultimatum comandantului armatei de ocupație, generalului Mackensen, necesitând retragerea trupelor germane și austro-ungare din teritoriul românesc și proclamă denunțarea Tratatului de la București. Așadar, cu o zi înainte de sfârșitul războiului, România, revenind în componența Antantei, ajunge în rândul statelor învingătoare. 

Moștenirea grea a războiului. România a pierdut 800 de mii de oameni, uciși pe front și în spatele frontului, din cauza foamei și bolilor, ceea ce constituia 10% din numărul populației dinainte de război. Ocupanții au dus peste hotarele țării o cantitate enormă de pâine, vite și petrol. Valoarea totală a daunelor materiale provocate României a ajuns la 31 de miliarde de lei aur. 

Anexarea teritoriilor vecine. După încheierea războiului, guvernul țării a ajuns să fie iarăși condus de liderul Partidului Național Liberal I. Brătianu. România a început procesul de anexare a teritoriilor vecine. În anul 1918 a fost ocupată Basarabia, care și-a declarat dependența în decembrie 1917 sub denumirea de Republica Democratică Moldovenească. În noiembrie 1918 Bucovina de Sud a fost alipită României, iar apoi a fost ocupată și Bucovina de Nord, unde populația ucraineană purta o luptă activă pentru reunirea cu Ucraina. În decembrie 1918 congresul românilor din Transilvania a declarat aici crearea unui stat aliat României și formează un Guvern provizoriu.

În primăvara anului 1919, România, urmând instrucțiunile Antantei, își introduce armata în Ungaria. Armata română de 170 de mii era puterea de bază a Antantei în lupta contra Republicii Sovietice Ucrainene. În același timp România oferea ajutor considerabil albgardiștilor ruși, furnizându-le armament și produse alimentare.”

ro2.jpgb

Fragment din manualul „Istoria universală” Clasa a X-a Șciupak. I. Y., Morozova A. V. („Всесвітня історія 10 клас. Щупак І.Я., Морозова Л.В.”)

„În limbajul cifrelor

Teritoriul României s-a extins mai mult decât de două ori, în comparație cu anul 1913, iar populația acesteia – respectiv de la 7,9 milioane (1913) până la 17,3 milioane de oameni (1919). În jur de 6 milioane de persoane  din populația României aparțineau minorităților naționale (unguri, bulgari, ucraineni, sârbi, nemți și alții), drepturile cărora erau limitate. Populația ucraineană din România (700 de mii de oameni), spre deosebire de Cehoslovacia, a fost supusă opresiunii naționale și românizării forțate.”

Surse:

1) http://informatics.net.ua/pidruchnik/vsesvitny_istoria_shupak1-39.pdf;

2) http://drpsklibr.at.ua;

3) http://www.edu.kh.ua/dodatkovi_mozhlyvosti/elektronni_pidruchniki_dlya_10_klasu/

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Basarabia în lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”

În anul 1849, la tipografia Departamentului Marelui Stat Major din Sankt Petersburg apare volumul al XI-lea (partea a 3-a) din seria „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”: „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область.).

coperta

Coperta lucrării „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

1

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

„Revizuirea militaro-statistică a regiunii Basarabia.

Date generale.

Prezentare generală a Basarabiei cu privire la situația militaro-statistică.

Regiunea Basarabia, care se află între 43°16° și 48° 39° latitudine nordică și între 45° 15° și 48° 47° longitudine estică este vârful de sud-vest al Imperiului Rus și se situează lângă posesiunile Austriei, Galiției și Bucovinei, ale Principatului Moldovei, (care se află sub protectoratul Rusiei și al Turciei) și lângă Imperiul Otoman. Situația politică a Basarabiei, ca zonă de frontieră a statului, recenta alipire la Rusia, conform Tratatului de la București din 16 mai 1812, importanța strategică a bazelor și a liniilor de operațiune, pe care le reprezintă aceasta, creează necesitatea prezenței permanente a trupelor militare. În Basarabia, mai ales în sudul acesteia, grație abundenței de pășuni s-ar putea amplasa cavaleria, însă corpurile de cavalerie au o poziție mult mai favorabilă, în guberniile adiacente Basarabiei, Herson și Podolsk, unde este localizată cavaleria de rezervă și, înafară de aceasta, aproape tot sudul Basarabiei este locuit de colonii, dotate cu terenuri vaste…”

2

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

„II. Terenul.

1) Frontiere.

Regiunea Basarabia se învecinează în nord, pe o lungime de aproximativ 50 de verste cu Galiția Austriacă, de la satul Onut până la vărsarea râului Zbruci în Nistru, lângă satul Isakivți și mai departe, spre nord și est, cu guberniile Podolsk și Herson, până la vărsarea lui în Liman și Marea Neagră, care spală restul hotarului de sud-est al Basarabiei, în jur de 160 de verste, până la gurile Dunării. Râul Dunărea, de la Reni până la Ismail și de acolo, prin brațul sudic, numit și Sfântul Gheorghe, până la mare, constituie frontiera de sud a Basarabiei și frontiera de stat 

3

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

Frontierele.

dintre Rusia și Turcia. În vest Basarabia se mărginește cu Principatul Moldovei, de care este separată de râul Prut, de la satul Noua Suliță până la vărsarea lui în Dunăre; și cu posesiunea austriacă Bucovina, de care este separată de o linie convențională uscată, pe o întindere de 45 de verste, care duce pe râurile Răchitna, care se varsă în Prut și Ramneț sau „Fluxul Negru” și Onut, care se varsă în Nistru.”

4

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

„Locuitorii.

Popoare, obiceiuri și descrierea vieții cotidiene. 

Pământurile dintre Nistru și Prut, pe parcursul secolelor precedente, au fost lăcașul atâtor popoare și noroade de diferite origini, încât cu greu se poate găsi un alt exemplu similar în istorie. Sciții, Geții, Bastarnii, Dacii și cei care au stăpânit Dacia – Romanii, apoi Goții și Hunii, Avarii, Bulgarii, Slavii, apoi Ungurii, Pecenegii, Uzii și în sfârșit, pe timpul domniei dinastiei Comnen, rămășițele Dacilor antici, reveniți din munții Transcarpatici, deja amestecați cu popoare Slave și imigranți Romani și care se numeau Români sau Moldoveni, după râul Molda, întâiul lor lăcaș, toate aceste popoare, unul după altul, se așezau pe locurile predecesorilor lor și erau din nou alungați de alte popoare. În secolul al XII-lea aici apar Genovezii.  Aceștia au stabilit colonii  la gurile Dunării și Nistrului, au construit orașe și au controlat comerțul acestor locuri în jur de 5 secole. Zidurile, turnurile, crenelurile cetăților Hotin, Soroca, Tighina, Palanca și Albă îi amintesc și astăzi.”

5

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

„Moldovenii sunt un popor blând și leneș, însă nelipsit de capacități; mai degrabă isteț decât spiritual, mai mult viclean decât iscusit; cu un caracter mai mult pașnic decât activ, pasiuni mai degrabă puternice și efemere, decât profunde și durabile; trăsăturile feței, în mare parte sunt frumoase și corecte, au un tip destul de clar și distinct, care amintește fizionomiile sudice. Limba Română este eufonică, dar săracă, conține amestec de cuvinte slave, latine și italiene. Este acceptat alfabetul slav. Astăzi scriu și cu litere rusești ale alfabetului de tranziție.”

Surse:

1) http://www.twirpx.com/file/637250;

2) http://book-old.ru;

3) http://dacoromania.net;

4) http://rutracker.org.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Forțele terestre și maritime ale României în anul 1903

În anul 1903, la tipografia Marelui Stat Major al Trupelor de Gardă și al districtului militar din Petersburg (Типография штаба войск Гвардии и Петербургского военного округа), apare cartea „Forțele terestre și maritime ale tuturor țărilor lumii.” („Сухопутные и морские силы всех государств мира.”), tradusă de Ștabs-Căpitanul Suvorov.

 

coperta

Coperta cărții „Forțele terestre și maritime ale tuturor țărilor lumii. Anul 1903. Sankt Petersburg.”

ro

Fragment din cartea „Forțele terestre și maritime ale tuturor țărilor lumii. Anul 1903. Sankt Petersburg.”

 

„România

Spațiu: 131,020 km2.
Populație: 6,000,000 locuitori.
Serviciul militar obligatoriu se îndeplinește de la 21 până la 46 de ani, dintre aceștia: de la 21 până la 30 în forțele active, iar de la 31 până la 36 de ani în forțele de rezervă (lanwehr) și de la 37 până la 46 de ani în rezerva armatei (landstrum). Serviciul în forțele active este permanent sau intermitent, în cel din urmă caz, oamenii după formarea inițială fac 1 săptămână serviciul și sunt eliberați pentru 3 săptămâni. Anual sunt chemați pentru serviciul permanent sau intermitent 14,000 de oameni. 4 corpuri de armată (Craiova, București, Galați, Iași) și o divizie separată în Dobrogea (totodată și okruguri (districte, județe)).
Armată: 34 de regimente de infanterie (Dorobanți) a câte 2 batalioane în întreaga componență și 1 de jumătate, 8 batalioane de Jägeri, 17 regimente de cavalerie (85 de escadroane), 12 regimente de artilerie de câmp (60 de artilerie mobilă, 4 de artilerie călăreață, 1 de munte și 2 baterii de obuziere), 2 regimente (24 de companii) de pionieri, 2 regimente (20 de companii) de artilerie grea, 5 companii de obuziere, 2 companii de jandarmi pedeștri și 3 companii de jandarmi călări.
Forțe pe timp de pace: 3,475 de ofițeri, 60 000 de oameni pentru serviciu permanent și 72 000 de oameni pentru serviciu intermitent și 402 de arme.
Forțe pe timp de război: ar trebui să se formeze 4 corpuri de armată, 1 divizie separată și 1 divizie de cavalerie.”

sfârș

Fragment din cartea „Forțele terestre și maritime ale tuturor țărilor lumii. Anul 1903. Sankt Petersburg.”

„Pentru apărarea Bucureștiului și a liniei râului Siret se atribuie unități speciale. Fiecare corp de armată ar trebui să constea din 32,000 de oameni, în posesia a 96 de arme. Armata operativă va fi o forță de 175,000 de soldați și 4,000 de ofițeri. În afară de aceasta, miliția (34 de batalioane).
În total, România, în caz de război, poate expune 800,000 de oameni.
Infanteria e dotată cu puști Mannlicher de calibru 6,5 mm.
Flota: 1 crucișător blindat mic (1888) 1,300 tone; 10 canoniere (1875-93) 23-110 tone;
12 torpiloare (1882-94) 16,5 până la 56 tone și un număr mare de nave cu destinație specială.”

Surse:

1) http://www.knigafund.ru/books/128564/read#page1

sau http://www.litres.ru/raznoe/suhoputnye-i-morskie-sily-vseh-gosudarstv-mira-god-1903/

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Republica Moldova și România în cartea „Drapelele lumii”

În anul 2008, la editura „Eksmo” (Эксмо) din Moscova apare cartea „Drapelele lumii” (Флаги мира) în limba rusă. Lucrarea este alcătuită de autorii A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова).

coperta

Coperta cărții „Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова)

 

introducere

„Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова)

 

RM 1

Fragment din „Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова), pagina 26

„Moldova. 

Populație – 4460 000 oameni.

Teritoriu – 33700 km2.

Capitală – Chișinău.

Structură administrativ-federală – republică.

Limba oficială – română (rusă, ucraineană).

Religii de bază – ortodoxism, iudaism.

Valută – leul moldovenesc. 

Republica Moldova este un stat localizat în sud-vestul Europei de Sud-Est. Teritoriul Moldovei ocupă o parte semnificativă a interfluviului dintre Prut și Nistru. Are frontiere comune cu România (la vest) și  Ucraina (la est). Moldova face parte din țările din regiunea Mării Negre, cu toate că nu are ieșire la mare. Lungimea teritoriului țării de la nord la sud este de 350 km, de la vest  la est – 150 km. Relieful este, în ansamblul masei sale, reprezentat printr-o succesiune de podișuri și câmpii joase, multe iazuri. Cel mai înalt munte din Moldova – Bălănești, atinge altitudinea de 429, 5 m. 6% din toată suprafața țării sunt constituite din păduri. Clima în țară e predominant continentală.”

RM2

Fragment din „Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова); pagina 26

 

„Drapelul modern al Moldovei este reprezentat sub forma unei pânze de formă dreptunghiulară, alcătuită din trei benzi de lățime egală, dispuse vertical. Mai aproape de hampa drapelului se află fâșia de culoare albastru-azuriu, în mijlocul pânzei – galbenă, în margine – roșu. În centru, pe fâșia de culoare galbenă este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova, care constă în desenul unui vultur, în pieptul căruia este un scut tăiat de culoare roșie (sus) și albastru (jos), în cioc are o cruce, în gheare – un sceptru de aur și o ramură verde de măslin. În centrul scutului se află un cap de bour, de-asupra căruia este o stea cu opt raze. În dreapta capului de bour se regăsește o roză cu cinci petale, în stânga – o semilună cu colțurile îndreptate și înclinate în partea stângă. Toate imaginile de pe scut sunt de culoare aurie sau galbenă. Raportul dintre părțile pânzei drapelului este de 1:2. Proporția dintre lățimea stemei și cea a drapelului este de 1:5.”

România

Fragment din „Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова); pagina 33

 

„România.

Populație – 22400 000 oameni.

Teritoriu – 237500 km2.

Capitală – București.

Structură administrativ-federală – republică.

Limbă oficială – română (se utilizează germana, maghiara, sârbo-croată, turcă, idiș).

Religii de bază – ortodoxism românesc, catolicism, protestantism, iudaism , islam.

Valută – leu.

Drapelul de stat (modern) al României este prezentat sub forma unei pânze dreptunghiulare, alcătuită din trei benzi de lățime egală de culorile galben, roșu și albastru. Benzile sunt dispuse vertical. Drapelul României va fi absolut identic cu cel al Republicii Moldova, dacă am elimina stema reprezentată de pe cel din urmă. Are o proporție de 2:3 între lățime și lungime.

Drapelul a fost adoptat oficial în anul 1848, când a avut loc revoluția în Țara Românească. Pentru prima dată culorile roșu, galben și albastru au apărut în România în perioada de domnie a lui Mihai Viteazul, regele Valahiei (1569-1601), iar în 1821 erau folosite ca simbol al revoluției. Din anul 1948 și până în 1989, pe pânza drapelului românesc era reprezentat stema RSS. Schema aranjamentului benzilor a fost copiată de pe drapelul Franței. ”

 

Surse:

1) http://fanknig.org/book.php?id=24215364

sau http://katushka.net/groups/books/text/38373/,

sau http://www.twirpx.com/file/854510/

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Moldovenii, într-un album rusesc din anul 1877

„Instituția de cartografie a lui Ilin Alexei Afinoghenovici” („Картографическое заведение А. А. Ильина”) este prima întreprindere specializată de cartografie din Rusia. A fost întemeiată în anul 1859 de către căpitanul Statului Major General Alexei Afinoghenovici Ilin (Алексей Афиногенович Ильин (1834—1889)) și colonelul V. Poltorațchi (В. Полторацкий) ca litografie de editare a hărților istorice pentru instituțiile militare.

În anul 1877, la tipografia editurii „Общественная польза” apare ediția  cu titlul „Народы России. Живописный альбом.” („Popoarele Rusiei. Album pitoresc”. Sankt Petersburg, 1877.) Albumul conține descrieri populare ale unor popoare: mod de viață, obiceiuri, însoțite de ilustrații.

300-10001

Coperta lucrării „Народы России. Живописный альбом.” („Popoarele Rusiei. Album pitoresc”. Sankt Petersburg, 1877.)

300-10002

„Народы России. Живописный альбом.” („Popoarele Rusiei. Album pitoresc”. Sankt Petersburg, 1877.)

românii.jpgh

Fragment despre români din lucrarea „Народы России. Живописный альбом.” („Popoarele Rusiei. Album pitoresc”. Sankt Petersburg, 1877.)

„Moldovenii (Românii).

Caracterul național și modul de viață.

Moldovenii (Românii) constituie majoritatea populației, circa 3/4 din cifra  totală a guberniei Basarabia. Uezdurile Chișinău, Iași, Soroca sunt populate, aproape în exclusivitate, de aceștia; în uezdul Hotin ei sunt amestecați cu rusinii sau rusnacii (care, se pare că sunt locuitorii originari din nordul Basarabiei), în Tighina și Chișinău – cu oameni veniți din diferite locuri, atribuiți comunităților orașelor și satelor, cu permisiunea guvernului, în vederea populării regiunii pustii. Moldovenii constituie un trib, care locuiește de foarte mult timp în regiunile centrale și de nord ale Basarabiei; iar în uezdurile de sud aceștia s-au mutat de curând, ocupând locurile lăsate de nogaii nomazi.

Originea tribului moldovenesc este încă un subiect nerezolvat în întregime  de cercetările istorice. Pe de o parte afinitatea cu limbile care au rădăcini latine, aflarea pe o perioadă îndelungată a legiunilor romane în țările dunărene, tendințele binecunoscute ale romanilor de colonizare (mai ales a locurilor importante, în sens strategic), însuși numele de români (romani), păstrat de tribul moldovenesc, ne dă un motiv să considerăm  originea lor vestică.

Moldovenii basarabeni vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are o rădăcină latină și păstrează mai multe particularități originale ale vechii limbi a romanilor, decât italiana.”

 

moldovenii

De la stânga la dreapta: Țigani și Moldoveni, Bulgari și Greci „Народы России. Живописный альбом.” („Popoarele Rusiei. Album pitoresc”. Sankt Petersburg, 1877.)

Surse:

1. http://mirknig.com/knigi/history/1181196573-narody-rossii-zhivopisnyj-albom.html sau http://www.kodges.ru/nauka/history/47157-narody-rossii.-zhivopisnyj-albom.html;

2. http://dic.academic.ru

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized