Statisticianul Alexandru Egunov despre istoria Basarabiei

Alexandru Egunov (1824 – 1897) a fost un statistician moldovean de naționalitate rusă din sec. XIX.

Și-a făcut studiile la Liceul regional din Chișinău și la Facultatea de Drept a Universității din Moscova. Fondatorul statisticii în Basarabia. A condus comitetul statistic al Basarabiei. A fost redactorul ediției de limbă rusă „Бессарабский статистический коммитет”. Redactează „Записки Бессарабского статистического комитета” („Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”), editate în trei volume în anii 1864, 1867, 1868. Bun cunoscător al trecutului Basarabiei, Egunov a fost un sprijin serios pentru politica guvernatorului rus, generalul Fanton.

Comitetul de Statistică din Basarabia a fost înființat în anul 1835, dar care, până la reformarea acestuia din anul 1861, nu a efectuat lucrări. A doua deschidere a avut loc pe 5 februarie 1862. Din acel moment, Comitetul efectuează toate lucrările necesare a Comitetului Central de Statistică. În anul 1863 acesta pune problema necesității de a colabora cu comunitățile culturale în scopul promovării și protejării monumentelor antice, ocupându-se și de problema comerțului și a contrabandei și având un număr de peste 138 de membri.

În anul 1868 apare la Chișinău volumul III al lucrării „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, („Записки Бессарабского статистического комитета, том 3.”) editat de redactorul Egunov.

„Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

Fragment din lucrarea „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

„Scurtă descriere istorică a Basarabiei.

Niciuna din provinciile aflate în componența Imperiului Rus nu se deosebește prin atâtea bogății de produse naturale, climă frumoasă și o poziționare atât de reușită precum Basarabia. Învecinându-se în nord cu posesiunile austriece, Basarabia, pe întreaga sa întindere, până la Marea Neagră este limitată de râuri frumoase, care oferă condiții excelente pentru distribuirea rapidă și sigură a produselor țării în locurile îndepărtate și care apropie punctele marginale prin intermediul transportului naval, cu piețele importante de comercializare din: Odesa, Ismail, Galați și Brăila, astfel asigurând o situație prosperă în țară și o dezvoltare rapidă a societății. Că aceste beneficii naturale și comodități sunt suficiente pentru asta, ne demonstrează și faptul că Basarabia, parte a Daciei antice, cu peste douăzeci și trei de secole înaintea erei noastre a fost în permanență destul de dens populată.”

Fragment din lucrarea „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

„Până în secolul al X-lea Basarabia a fost sălașul unor triburi semi-sălbatice dinspre Sciția: goții, hunii, bulgarii, hazarii, avarii cedează locul noilor veniți – ugrilor, iar aceștia pecenegilor și cumanilor. Un secol și jumătate zona noastră s-a numit Cumania. În urma unei invazii teribile cu devastări dezastruoase efectuate de către succesorii și comandanții lui Ginghis Han (1241) au fost izgonite și taberele celor din urmă. Locuitorii se salvau în Bulgaria, alții în munții Carpați și această parte și-a păstrat cel mai bine naționalitatea. Țara a fost mult timp pustiită și ruinată. Istoricii susțin în unanimitate că românii au trecut în Moldova din județul Maramureș (Transilvania) sub conducerea voievodului lor Dragoș. Istoria întemeierii Moldovei este legată de o legendă, în care nu putem avea încredere deplină. Se povestește că Dragoș, fiul voievodului Maramureșului a ieșit la vânătoare cu un grup numeros de oameni și trecând Carpații a văzut plecarea tătarilor și a început să întemeieze așezări. Câinele lui Dragoș, urmărind un bivol sălbatic, s-a înecat în râul Molda, în memoria căreia Dragoș a numit toată țara Moldova. De atunci, adică anii 1352 – 1503, 20 de voievozi, consecutiv au condus pământul moldovenesc, pe care l-a înrobit Baiazid al II-lea în timpul domniei lui Bogdan al III-lea, fiul renumitului erou-voievod Ștefan al IV-lea. De atunci și Basarabia rămâne sub conducerea turcilor până în anul 1812, când, conform Păcii de la București, îi este cedată Rusiei pentru totdeauna.”

Fragment din lucrarea „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

„Istoria moldavo-românilor noștri nu este foarte bogată în evenimente mari, în timpul domniilor independente ale voievozilor acestora, sunt triste și supunerile lor ulterioare în fața dominației turcești, iar încă și mai tristă este perioada domnitorilor negustori fanarioți. Din toate timpurile s-au evidențiat două sau trei personalități renumite, dar și această strălucire instantanee a oamenilor înaintași s-a stins tot atât de repede și fără urmări, precum a apărut. Așadar, putem spune că istoria noastră, a Basarabiei și Moldovei, poate fi începută de pe timpul lui Alexandru I, numit „cel Bun” (1401 – 1433). Cantemir îi atribuie lui Alexandru primul cod de legi; acesta, în colaborare cu mitropolitul Teoctist a introdus literele chirilice, tot pe timpul lui limba slavonă devine liturgică și de stat, după cum se poate vedea din scrisorile și codicele acelei perioade. Tot atunci a apărut la noi și un nou trib, necunoscut încă Europei, sălbatic și nomad – tribul țiganilor, cu un tip și un caracter deosebit, ducând un mod de viață nomad, migrând dintr-un loc în altul și alăturându-se popoarelor stabilite în calitate de paria sau robi.”

Fragment din lucrarea „Însemnările Comitetului de Statistică din Basarabia”, volumul III; Chișinău, 1868 (Записки Бессарабского статистического комитета)

„În istoria Moldovei, respectiv a Basarabiei, nu se poate să nu atragem atenția asupra unei personalități istorice renumite, proeminentă  în rândul voievozilor incompetenți și incapabili – personalitatea lui Ștefan al IV-lea. Cronicarii autohtoni și străini îi atribuie, în unanimitate, numele de „cel Mare”. Unica dorință a acestui renumit domnitor era recăpătarea independenței Moldovei; răsturnarea jugului rușinos al asupritorilor libertății și națiunii, unirea într-o familie a tuturor moldavo-românilor. Ștefan al IV-lea, nu o dată s-a încleștat, cu mâna sa de români curajoși și căliți în lupte, împotriva dușmanului de sânge al libertății românilor, care s-a înrădăcinat  –  fanatismul turcilor și nu o dată a triumfat asupra lor prin post și rugăciune (17 ianuarie 1475). Zilele de domnie ale lui Ștefan al IV-lea au fost zile luminoase în istoria moldovenească, atât de săracă în oameni mari. El a lăsat în urma lui cea mai vie amintire în legende și cântece, pe care și astăzi le repetă trubadurii basarabeni – țiganii. Din păcate, succesorii lui Ștefan nu au avut acel talent și dragoste fierbinte pentru patria sa, care l-au inspirat pe el toată viața. Moartea lui Ștefan a luat cu sine tot viitorul, nu doar al Moldovei, dar și al întreg pământului românesc. Și nu doar asupra turcilor a triumfat geniul Ștefan al IV-lea…”

Surse:

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Egunov;

2. http://www.snor.ru/?m=articles&an=sc_28;

3. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=419;

4. http://book-old.ru

Valahia și Moldova în scrisorile geografului rus Ignati Iakovenko

Iakovenko Ignati Pavlovici (Яковенко Игнатий Павлович) – scriitor geograf și jurnalist rus publică în anul 1828, la Sankt Petersburg, un volum în formă de scrisori care „reprezintă o imagine de ansamblu a țărilor coreligionare cu noi și care au gemut mult timp sub jugul turcesc” cu denumirea „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович). Cartea reprezintă descrieri ale naturii, detalii etnografice și digresiuni în istoria și tradițiile țărilor vizitate.

Iakovenko Ignati Pavlovici „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

„Scrisori despre Moldova și Valahia. Scrisoarea I. Din Iași, din data de 26 aprilie 1820. Iakovenko Ignati Pavlovici „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

Fragment din „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

„Dacia antică, constituită din minunatele regiuni: Transilvania, Moldova, Valahia și Basarabia, rămânând fără ultimul său rege Decebal (le Daces) a trecut prin numeroase vicisitudini. Fiind cucerită de împăratul Traian, a devenit una din regiunile romane în anul 106 î. Hr. Detaliile celor mai importante evenimente de până la această epocă și din timpurile anterioare sunt acoperite de necunoaștere absolută.”

Fragment din „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

„Ridicate în mai multe locuri în Basarabia, Moldova, Valahia și pe partea dreaptă a Dunării – valurile de pământ, numite „ale lui Traian”, demonstrează grija acestui împărat sau încercarea de a reține invaziile popoarelor vecine pe pământurile acestuia, sau doar semnificau hotarele lui. Cea mai distrugătoare pustiire a locurilor, adiacente Dunării din Moldova și parțial din Valahia a fost întreprinsă de tătari în anul 1228 după nașterea lui Hristos, iar cruzimea lor barbară a pus pe fugă o bună parte de locuitori din care unii au trecut pe malul drept al Dunării, în Bulgaria, iar alții 

Fragment din „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

și-au căutat salvarea în munții Carpați, care au și contribuit mai degrabă la păstrarea existenței lor naționale. Toată această țară, fiind astfel condamnată la neliniști și griji permanente a rămas o perioadă îndelungată aproape pustiită și toți locuitorii au fost nevoiți să ducă o viață de păstor, în munți. Prin urmare, Dragoș, fiul lui Bogdan, voievodul din Maramureș, ieșind la vânătoare cu un număr mare de oameni și traversând creasta munților Carpați în Moldova s-a convins de retragerea tătarilor; acesta începe să înființeze așezări noi în anul 1352 și pe când comemora locurile, aflându-se la o vânătoare lângă râul Molda, unde câinele acestuia, urmărind un bour s-a înecat, a numit așezarea Moldova.”

Fragment din „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

„De atunci țara aceasta poartă denumirea actuală. Dar Valahia, întemeiată mult mai devreme și anume în anul 1241 de Radu I Voievod, venit din Transilvania a primit denumirea sa, precum certifică Enea Silvio de’ Piccolomini, după numele stăpânitorului coloniei romane Flacius; denumire care ulterior a fost denaturată și pronunțată Vlahia, iar apoi Valahia. Dar locuitorii autohtoni și astăzi se mai numesc români, iar principatului nu îi spun Valahia, ci Țara Românească, demonstrând prin asta proveniența sa romanică, care-și aveau cele mai importante orașe și cetățeni de partea dreaptă a râului Olt, în Valahia Mică, unde și până astăzi, sub pământ se găsesc temeliile acestora, diferite medalii antice și altele, în special în județul Romanați.”

Fragment din „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

„Voievozii Moldovei și ai Valahiei și-au menținut o perioadă îndelungată independența; opunându-se pretențiilor regilor polonezi și unguri, știau adesea să profite de neînțelegerile existente între aceștia și la război erau de partea care-i avantaja; dar – în sfârșit slăbirile interne, căderea Greciei și succesele rapide ale  turcilor în Europa au dus inevitabil la schimbarea opțiunilor.  Convinși de zădărnicia eforturilor de opunere în fața inegalabilelor puteri, care îi amenințau permanent au fost nevoiți să treacă sub protecția Porții.”

Harta Valahiei, Moldovei și Basarabiei compusă în anul 1808, din „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

Surse:

1. http://www.runivers.ru

2. http://dic.academic.ru