Arhive pe etichete: limba română

Academia Imperială de Științe din Rusia despre Principatele Române

În anul 1841, Academia Imperială de Științe din Rusia publică la Sankt Petersburg „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”.  Publicația periodică „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice” este oficială și prezintă succesele din domeniul învățământului din Rusia. Se editează începând cu anul 1834 până în 1917 și este cu profil generalist (științe umaniste).

coperta

„Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”, Sankt Petresburg, 1841

fragment

Fragment din „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”, Sankt Petresburg, 1841

Despre situația învățământului în Principatele Moldovei și Valahiei (Țării Românești).

––

Revizuire istorică a instituțiilor educaționale.

„Moldova și Valahia sunt țări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credință, în pofida separației lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeași cruce grea, iar acum sorb o nouă viață din același izvor dătător de viață. Ele au același trecut, același prezent și, bineînțeles – același viitor!

Cine a aruncat o privire măcar fugitiv și superficial peste Istoria ambelor Principate, aceluia îi este ușor să ghicească în ce situație se afla instrucțiunea națională, mai ales educația publică, până în prezent. Acestea, în perioada scurtă de existență distinctivă sub voievozi independenți, nu aveau nici timp și nici posibilități de a cunoaște valoarea educației. Dintr-o parte înconjurate de vecini puternici și ostili, din altă parte chinuite de vrăjmășia reciprocă interminabilă, erau nevoite să-și epuizeze forțele ca să se mențină în patriile proaspăt dobândite.

fragment 2

Fragment din „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”, Sankt Petresburg, 1841

De aceea, Istoria lor de atunci este alcătuită din războaie și vărsare de sânge. Creștinismul nu putea să aibă aici o influență favorabilă, deoarece era mărturisit în limba slavonă, care până în secolul trecut a fost limba serviciului divin a tuturor Românilor ortodocși nu doar din cele două Principate, dar și din Transilvania și chiar din Banat. Înaintașii spirituali și din domeniul educației publice au fost întotdeauna sau străini din rândul slavilor vecini de peste Dunăre, sau, dacă erau din băștinași, nu dispuneau de comunicarea pastorală corespunzătoare cu oamenii. Limba poporului, Româna, era considerată nedemnă de a fi îmbrăcată în cuvinte. Nu doar inscripțiile antice de pe biserici și alte clădiri, nu doar hrisoavele voievozilor, dar și simplele tranzacții și zapisele persoanelor fizice se scriau în limba slavonă. Nu putem spune că în același timp nu exista dragoste pentru ocupații intelectuale cel puțin în sensul în care era percepută atunci viața intelectuală; faimosul erou al Moldovei, Ștefan cel Mare, a scris cu mâna sa o întreagă carte, care se păstrează până în prezent; dar această carte – nu e nimic altceva decât o Evanghelie slavonă!

fragment 3

Fragment din „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”, Sankt Petresburg, 1841

Rusiei, doar Rusiei îi datorează Principatele renașterea în toate sensurile, atât din punct de vedere material, cât și intelectual și moral. De când puternicul Vultur rusesc le-a luminat cu aripile sale binefăcătoare, de atunci strălucește pentru ele răsăritul unei zile noi, a cărei dimineață minunată o savurează acum. Cu respect și recunoștință repetă și Românii înșiși asta. Dreptatea ne spune să le oferim această onoare din partea noastră de a se folosi cu demnitate de protecția relevată, în sfârșit, prin Providență, după secole de ispită într-un focar de nenorociri.”

Surse:

1) http://www.runivers.ru/lib/book7643/450400/;

2) http://rutracker.org/forum/viewtopic.php?t=2794100.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

România, într-o lucrare rusească din anul 1917

În anul 1917, la tipografia scriitorului și editorului Kușnerev I. N. (Кушнерев И. Н.) de la Moscova, apare lucrarea „România”, scrisă de autoarea Dilevskaia N. A. (Дилевская Н. А.). 

coperta

„Comisia de istorie, Societatea de Difuzare a Cunoștințelor Tehnice. Război și Cultură. Volumul 12. România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

introducere

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

„România ocupă partea de nord-est a peninsulei Balcanice. În partea de sud o separă de Bulgaria și Serbia largul și adâncul râu – Dunărea. Munții Carpați creează frontiera ei cu Austro-Ungaria. În est se poziționează Rusia cu gubernia sa marginală de sud-vest – Basarabia.

România contemporană este alcătuită din 3 părți: Moldova, regiune aflată între Carpați și râul Prut; Valahia, care ocupă valea Dunării și versanții sudici ai munților Carpați și o regiune mică – Dobrogea, cuprinsă între cursul inferior al Dunării și Marea Neagră.”

hotar 1

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

„Hotarele actuale ale României au fost stabilite în a doua jumătate a secolului XIX. Basarabia, care și 

hotar 2

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

astăzi  se diferențiază mult de regiunile rusești învecinate, anterior alcătuia partea estică a Principatului Moldovei. Din cele mai vechi timpuri tot spațiul terestru dintre râurile Tisa și Nistru, dintr-o parte, dintre munții Carpați și râul Dunărea – din cealaltă parte, reprezenta o țară populată de tribul semisălbatic – dacii. Acest popor ducea un mod de viață mizerabil și semicerșetor. Locuitorii munților alcătuiau bande belicoase și se ocupau cu jafuri. Populația din văi era supusă atacurilor din partea diferitelor popoare. La început romanii antici au cucerit Dacia și au făcut-o provincia lor. După romani a venit un popor asiatic – hunii, după aceștia – goții. Ei au fost înlocuiți de triburile vecine slave. Slavii au fost împinși de către unguri și, în sfârșit, țara a fost subjugată de turci. Niciun popor nu a plecat de bună voie din țara cucerită. Hoardele invadatoare au luptat pe pământul dacilor și l-au ruinat definitiv. Câmpurile rămâneau neprelucrate. Nu se strângea iarba de pe pajiștile bogate. Soarele dogoritor le ardea spre sfârșitul verii, transformând spațiile enorme într-un pustiu trist…

Fiecare popor, care venea în Dacia, își lăsa urmele sale neșterse. Populația indigenă își pierde treptat caracterul originar. I se modifică limba, moravurile și obiceiurile, se modifică, în sfârșit, însăși forma feței. Într-un final, din acest amestec pestriț și divers de popoare și triburi, s-a format un popor individual și independent – românii. Aceștia au un aspect frumos, de tipul oamenilor sudici; o constituție frumoasă, trăsături faciale corecte, piele smolită, ochi întunecați și triști și părul negru și văluros.”

limba

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

„Un rol foarte important pentru români l-au avut romanii. Sub influența acestora s-a format limba română, în componența căreia găsim multe rădăcini și cuvinte întregi latine. Romanii, precum se zice, i-au romanizat pe daci; chiar și denumirea de România ne vorbește despre originea ei romană. De aceea este general acceptat că românii sunt un popor romanic. Nu mai puțină influență asupra populației dacice au avut-o și slavii. O perioadă, în România era utilizat alfabetul slav, a fost introdusă religia ortodoxă și mult timp liturgia se desfășura în limba slavă.

În secolul al XVIII-lea, locul influenței slave îi revine celei grecești, îndeosebi puternică pe acele timpuri, când țara era guvernată de domnitorii greci. Limba vorbită la curte, cea literară și cea a păturilor sociale superioare era limba greacă. Limba română vorbeau doar oamenii simpli. 

În ultimii ani se observă o renaștere a limbii materne: se scriu cărți și se editează ziare; românii nu mai consideră o rușine să utilizeze limba română în vorbirea orală. Dar, odată cu aceasta, se bucură de o mare răspândire și limba franceză. În general, influența limbii franceze în România este foarte mare.  Românii se consideră un popor înrudit cu francezii, italienii și belgienii, care de asemenea aparțin poporului latin. Tinerii români înstăriți primesc studii în universitățile acestor țări.  Pătura inteligentă încearcă din răsputeri să imite intelectualitatea franceză. Un număr considerabil de cărți și ziare se editează în limba franceză.”

românii

Fragment din lucrarea „România. N. A. Dilevskaia. Moscova – 1917.”

„În Regatul României locuiesc în jur de 6 ½ milioane de români. Majoritatea lor poate fi întâlnită în alte state europene, mai ales în regiunile austro-ungare – Transilvania și Bucovina (până la 3 milioane) și în Basarabia (circa jumătate de milion). Într-un număr mai mic se găsesc în statele balcanice vecine și Europa de vest, preponderent în Franța, Belgia și Italia. În afară de români, în România locuiesc cele mai diverse popoare: nemți, unguri, italieni, turci, țigani, ruși și evrei. Populația totală a țării ajunge la numărul de până la 7 milioane de oameni.”

Surse:

1) http://books.google.ro

5 comentarii

Din categoria Uncategorized

Basarabia în lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”

În anul 1849, la tipografia Departamentului Marelui Stat Major din Sankt Petersburg apare volumul al XI-lea (partea a 3-a) din seria „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”: „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область.).

coperta

Coperta lucrării „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

1

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

„Revizuirea militaro-statistică a regiunii Basarabia.

Date generale.

Prezentare generală a Basarabiei cu privire la situația militaro-statistică.

Regiunea Basarabia, care se află între 43°16° și 48° 39° latitudine nordică și între 45° 15° și 48° 47° longitudine estică este vârful de sud-vest al Imperiului Rus și se situează lângă posesiunile Austriei, Galiției și Bucovinei, ale Principatului Moldovei, (care se află sub protectoratul Rusiei și al Turciei) și lângă Imperiul Otoman. Situația politică a Basarabiei, ca zonă de frontieră a statului, recenta alipire la Rusia, conform Tratatului de la București din 16 mai 1812, importanța strategică a bazelor și a liniilor de operațiune, pe care le reprezintă aceasta, creează necesitatea prezenței permanente a trupelor militare. În Basarabia, mai ales în sudul acesteia, grație abundenței de pășuni s-ar putea amplasa cavaleria, însă corpurile de cavalerie au o poziție mult mai favorabilă, în guberniile adiacente Basarabiei, Herson și Podolsk, unde este localizată cavaleria de rezervă și, înafară de aceasta, aproape tot sudul Basarabiei este locuit de colonii, dotate cu terenuri vaste…”

2

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

„II. Terenul.

1) Frontiere.

Regiunea Basarabia se învecinează în nord, pe o lungime de aproximativ 50 de verste cu Galiția Austriacă, de la satul Onut până la vărsarea râului Zbruci în Nistru, lângă satul Isakivți și mai departe, spre nord și est, cu guberniile Podolsk și Herson, până la vărsarea lui în Liman și Marea Neagră, care spală restul hotarului de sud-est al Basarabiei, în jur de 160 de verste, până la gurile Dunării. Râul Dunărea, de la Reni până la Ismail și de acolo, prin brațul sudic, numit și Sfântul Gheorghe, până la mare, constituie frontiera de sud a Basarabiei și frontiera de stat 

3

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

Frontierele.

dintre Rusia și Turcia. În vest Basarabia se mărginește cu Principatul Moldovei, de care este separată de râul Prut, de la satul Noua Suliță până la vărsarea lui în Dunăre; și cu posesiunea austriacă Bucovina, de care este separată de o linie convențională uscată, pe o întindere de 45 de verste, care duce pe râurile Răchitna, care se varsă în Prut și Ramneț sau „Fluxul Negru” și Onut, care se varsă în Nistru.”

4

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

„Locuitorii.

Popoare, obiceiuri și descrierea vieții cotidiene. 

Pământurile dintre Nistru și Prut, pe parcursul secolelor precedente, au fost lăcașul atâtor popoare și noroade de diferite origini, încât cu greu se poate găsi un alt exemplu similar în istorie. Sciții, Geții, Bastarnii, Dacii și cei care au stăpânit Dacia – Romanii, apoi Goții și Hunii, Avarii, Bulgarii, Slavii, apoi Ungurii, Pecenegii, Uzii și în sfârșit, pe timpul domniei dinastiei Comnen, rămășițele Dacilor antici, reveniți din munții Transcarpatici, deja amestecați cu popoare Slave și imigranți Romani și care se numeau Români sau Moldoveni, după râul Molda, întâiul lor lăcaș, toate aceste popoare, unul după altul, se așezau pe locurile predecesorilor lor și erau din nou alungați de alte popoare. În secolul al XII-lea aici apar Genovezii.  Aceștia au stabilit colonii  la gurile Dunării și Nistrului, au construit orașe și au controlat comerțul acestor locuri în jur de 5 secole. Zidurile, turnurile, crenelurile cetăților Hotin, Soroca, Tighina, Palanca și Albă îi amintesc și astăzi.”

5

Fragment din lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. Sankt Petersburg, 1849. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849)

„Moldovenii sunt un popor blând și leneș, însă nelipsit de capacități; mai degrabă isteț decât spiritual, mai mult viclean decât iscusit; cu un caracter mai mult pașnic decât activ, pasiuni mai degrabă puternice și efemere, decât profunde și durabile; trăsăturile feței, în mare parte sunt frumoase și corecte, au un tip destul de clar și distinct, care amintește fizionomiile sudice. Limba Română este eufonică, dar săracă, conține amestec de cuvinte slave, latine și italiene. Este acceptat alfabetul slav. Astăzi scriu și cu litere rusești ale alfabetului de tranziție.”

Surse:

1) http://www.twirpx.com/file/637250;

2) http://book-old.ru;

3) http://dacoromania.net;

4) http://rutracker.org.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Republica Moldova și România în cartea „Drapelele lumii”

În anul 2008, la editura „Eksmo” (Эксмо) din Moscova apare cartea „Drapelele lumii” (Флаги мира) în limba rusă. Lucrarea este alcătuită de autorii A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова).

coperta

Coperta cărții „Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова)

 

introducere

„Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова)

 

RM 1

Fragment din „Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова), pagina 26

„Moldova. 

Populație – 4460 000 oameni.

Teritoriu – 33700 km2.

Capitală – Chișinău.

Structură administrativ-federală – republică.

Limba oficială – română (rusă, ucraineană).

Religii de bază – ortodoxism, iudaism.

Valută – leul moldovenesc. 

Republica Moldova este un stat localizat în sud-vestul Europei de Sud-Est. Teritoriul Moldovei ocupă o parte semnificativă a interfluviului dintre Prut și Nistru. Are frontiere comune cu România (la vest) și  Ucraina (la est). Moldova face parte din țările din regiunea Mării Negre, cu toate că nu are ieșire la mare. Lungimea teritoriului țării de la nord la sud este de 350 km, de la vest  la est – 150 km. Relieful este, în ansamblul masei sale, reprezentat printr-o succesiune de podișuri și câmpii joase, multe iazuri. Cel mai înalt munte din Moldova – Bălănești, atinge altitudinea de 429, 5 m. 6% din toată suprafața țării sunt constituite din păduri. Clima în țară e predominant continentală.”

RM2

Fragment din „Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова); pagina 26

 

„Drapelul modern al Moldovei este reprezentat sub forma unei pânze de formă dreptunghiulară, alcătuită din trei benzi de lățime egală, dispuse vertical. Mai aproape de hampa drapelului se află fâșia de culoare albastru-azuriu, în mijlocul pânzei – galbenă, în margine – roșu. În centru, pe fâșia de culoare galbenă este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova, care constă în desenul unui vultur, în pieptul căruia este un scut tăiat de culoare roșie (sus) și albastru (jos), în cioc are o cruce, în gheare – un sceptru de aur și o ramură verde de măslin. În centrul scutului se află un cap de bour, de-asupra căruia este o stea cu opt raze. În dreapta capului de bour se regăsește o roză cu cinci petale, în stânga – o semilună cu colțurile îndreptate și înclinate în partea stângă. Toate imaginile de pe scut sunt de culoare aurie sau galbenă. Raportul dintre părțile pânzei drapelului este de 1:2. Proporția dintre lățimea stemei și cea a drapelului este de 1:5.”

România

Fragment din „Drapelele lumii” (Флаги мира), Moscova, 2008, editura „Eksmo” (Эксмо). Autori: A. Petryakova, K. Lipatova, A. Privalova și K. Cijova (А.В. Петрякова, К.Н. Липатова, А.В. Привалова, К.Н. Чижова); pagina 33

 

„România.

Populație – 22400 000 oameni.

Teritoriu – 237500 km2.

Capitală – București.

Structură administrativ-federală – republică.

Limbă oficială – română (se utilizează germana, maghiara, sârbo-croată, turcă, idiș).

Religii de bază – ortodoxism românesc, catolicism, protestantism, iudaism , islam.

Valută – leu.

Drapelul de stat (modern) al României este prezentat sub forma unei pânze dreptunghiulare, alcătuită din trei benzi de lățime egală de culorile galben, roșu și albastru. Benzile sunt dispuse vertical. Drapelul României va fi absolut identic cu cel al Republicii Moldova, dacă am elimina stema reprezentată de pe cel din urmă. Are o proporție de 2:3 între lățime și lungime.

Drapelul a fost adoptat oficial în anul 1848, când a avut loc revoluția în Țara Românească. Pentru prima dată culorile roșu, galben și albastru au apărut în România în perioada de domnie a lui Mihai Viteazul, regele Valahiei (1569-1601), iar în 1821 erau folosite ca simbol al revoluției. Din anul 1948 și până în 1989, pe pânza drapelului românesc era reprezentat stema RSS. Schema aranjamentului benzilor a fost copiată de pe drapelul Franței. ”

 

Surse:

1) http://fanknig.org/book.php?id=24215364

sau http://katushka.net/groups/books/text/38373/,

sau http://www.twirpx.com/file/854510/

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Provincia Basarabia în componența Imperiului Rus

Artemiev Alexandr Ivanovici (1820 – 1874) (Александр Иванович Артемьев) – statistician, arheolog, etnograf și geograf rus, redactor-șef al Comitetului Central de Statistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Imperiului Rus. În perioada anilor 1861 – 1885, sub egida Comitetului Central de Statistică au fost redactate și publicate 43 de ediții cu listele așezărilor din Imperiul Rus, fiecare dedicată unei provincii separate. Volumul III al ediției, intitulat „Listele așezărilor din Imperiul Rus redactate și publicate de Comitetului Central de Statistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Imperiului Rus. Provincia Basarabia. Listele așezărilor în conformitate cu informațiile din anul 1859.” («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.) a fost prelucrat de redactorul-șef Artemiev în anul 1861 la Sankt Petersburg.

Coperta volumului „Liste de așezări. Provincia Basarabia.” («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.)

Volumul III
„Listele așezărilor din Imperiul Rus redactate și publicate de Comitetului Central de Statistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Imperiului Rus. Provincia Basarabia. Listele așezărilor în conformitate cu informațiile din anul 1859.” a fost prelucrat de redactorul-șef Artemiev în anul 1861 la Sankt Petersburg. («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.)

„Informații generale” din „Listele așezărilor din Imperiul Rus. Provincia Basarabia. Listele așezărilor în conformitate cu informațiile din anul 1859.” Artemiev Alexandr, 1861, Sankt Petersburg. («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.)

„Provincia Basarabia, componentă din extremitatea sud-vestică a posesiunilor europene, care-i aparțin Rusiei, este situată între gradele 45 și 49  latitudine nordică și 43 – 48 longitudine estică, după meridianul insulei Ferro. Are drept hotare: în nord și nord-est – gubernia Podolsk, în est – gubernia Herson; în nord-vest – provincia se intersectează cu posesiunile Imperiului Austriac (Galiția și Bucovina); în vest și sud se învecinează cu posesiunile Principatului Moldova și cu Marea Neagră. Hotarele, în mare parte, sunt identificate cu limite vii: așadar, din colțul Galiției și din partea guberniilor Podolsk și Herson, de-a lungul, regiunea e separată de cursul râului Nistru; iar de la posesiunile Moldovei, pe un spațiu considerabil, este mărginită de râurile Prut și Ialpug. Numai în nord-vest, din parte Bucovinei austriece, în spațiul dintre râurile Nistru și Prut, și în special toată (noua) frontiera sudică – sunt identificate, în baza tratatelor, cu trăsături convenționale artificiale, dar și aici trăsăturile au fost trase, mai mult sau mai puțin, conform cursului râurilor și direcției granițelor. Frontierele de vest și sud ale regiunii au o semnificație foarte importantă, deoarece alcătuiesc o parte din frontiera de stat.”

Fragment din „Listele așezărilor din Imperiul Rus. Provincia Basarabia. Listele așezărilor în conformitate cu informațiile din anul 1859.” Artemiev Alexandr, 1861, Sankt Petersburg. («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.)

„În ceața adâncului antic, pe aceste locuri, istoria îi observă pe cimerieni, iar apoi pe sciți, care erau în relații ba pașnice, ba de război cu perșii, grecii, macedonienii. Tot aici se vor găsi geții, dacii, bastarnii; dintre care cu numele primilor –  solitudo Getharum, deșertul geților – numeau Bugeacul de astăzi (județele Ak Kerman și Tighina), iar ultimilor li se atribuie crearea unor întăriri de pământ perfecte, numite „Traian” sau „al lui Traian”, iar uneori și „Zidul șarpelui”. Romanii au pătruns aici de pe timpul lui Octavian Augustus și au întemeiat colonii; coloniile grecești existau aici mult mai devreme. În secolul al IV-lea d. Hr, zona Basarabiei actuale a devenit parte a posesiunilor vaste ale goților; în secolul V devine parte a regatului efemer, dar groaznic al lui Attila, iar cu desființarea acestuia devine un drum mare al mișcărilor neliniștite ale diferitelor popoare care se înghesuiau și se goneau din nord-estul Asiei spre sud-vestul Europei. Pe aici trec avarii, bulgarii, slavii și în secolul al VII-lea apare, pentru prima oară, numele lui Basarab, domnitorul biesilor, unul din triburile dacice, care locuiau anterior în munții Balcani, dar care au trecut în partea de nord a Dunării, în regiunea vestică a Valahiei actuale. În secolul al IX-lea aici vin ugrii, în secolul al X-lea, după ei, vin pecenegii și îi înghesuie pe ugri în Panonia; în secolul al XI-lea se apropie cumanii, uzii și polovții, care rătăceau, îndeosebi, în parte estică a Bugului. În secolul al XIII-lea, când Batu Han pustiește Ungaria, o parte din daci, care se ascundeau în Ungaria de pecenegi, s-au reîntors în Moldova și Valahia, iar de acolo au trecut în partea nordică a Basarabiei actuale. În același timp, întreprinzătorii genuezi, ferm stabiliți în peninsula Crimeea, au atras atenția asupra acestei regiuni și au întemeiat câteva colonii de întărire pe malurile Dunării și Nistrului.  Cnejii Galiției, de asemenea, au avut o influență veche asupra acestei părți, deoarece aici erau așezări slave (între Dunăre și Nistru), cu mult înainte de сuviosul Nestor cronicarul. În secolul al XIV-lea Basarabia se alătură posesiunilor Moldovei și de atunci împărtășește aceeași soartă cu aceasta. Când domnitorii români, ai Moldovei și ai Valahiei, s-au declarat vasalii padișahului turc și Basarabia

Fragment din „Listele așezărilor din Imperiul Rus. Provincia Basarabia. Listele așezărilor în conformitate cu informațiile din anul 1859.” Artemiev Alexandr, 1861, Sankt Petersburg. («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.)

 a intrat în componența Porții. Dar în același timp Basarabia a devenit un obiect de cuceriri pentru vecini. Dintr-o parte își exprimau pretențiile polonezii, drept succesori ai cnejilor galițieni, din altă parte năzuiau s-o stăpânească hanii crimeeni, care se considerau hoardei lui Nogai, stabilită în Bugeac.  Ca urmare, parte de nord a Basarabiei, numită „Țara de sus”, locuită de români, a fost, nu o singură dată, teatrul de luptă între polonezi, moldoveni, turci și tătari; partea de sud sau stepa Bugeacului, care nu le-a aparținut niciodată domnitorilor români, de la sfârșitul secolului al XV-lea, a devenit lagărul nogailor, cunoscuți în documentele rusești și cu numele de „hoarda de la Belgorod”, deoarece lagărele lor principale era amplasate în jurul cetății Ak-Kerman sau Cetatea Albă. Nogaii, un popor sălbatic, crud, ca și conaționali și coreligionari cu turcii și tătarii crimeeni, erau mai mult de partea lor și de aceea erau jefuitorii neconteniți ai vecinilor: moldoveni, polonezi, zaporojeni; iar cu raidurile din Crimeea – și ai regiunilor rusești. Până în secolul al XVIII-lea rușii au vizitat puțin Basarabia. Petru I (al Rusiei) a pătruns cu oastea până la Prut, în anul 1711. Deși campania s-a încheiat fără succes, totuși, el a demonstrat că rușii pot acționa împotriva tătarilor și turcilor ofensiv. În anii 1736 – 1739 armatele rusești, conduse de Burkhard Christoph von Münnich și Peter Lacy, au capturat Crimeea, Oceakov și pământurile româno-nogaie, dar prin Pacea de la Belgrad toate acestea i-au fost întoarse Turciei. În războiul din anul 1769 – 1774 Rusia iar ocupă Crimeea, Bugeac și Basarabia și iar îi întoarce Porții totul, prin tratatul de la Kuciuk – Kainargi. Dar cea mai importantă consecință a acestui război a fost evacuarea unei părți mari de nogai din Bugeac în uezdurile de nord ale guberniei de Tavria și Azov. În războiul anilor 1787 – 1791, armatele rusești au ocupat încă o dată locurile pomenite anterior și iarăși, conform Tratatului de la Iași, majoritatea au fost restituite Turciei; așadar, hotarul dintre două țări a fost stabilit râul Nistru. În sfârșit, în războiul dintre anii 1806 – 1811, principatele Dunărene de asemena erau posesia Rusiei și prin Tratatul de la București din 16 – 28 mai 1812, hotarul Rusiei a fost trecut pe râul Prut, „din locul acela unde intră în Moldova înainte să scurgă în Dunăre”. Tot atunci a fost stabilit oblastul Basarabia, pentru guvernarea căreia a fost emis o nouă rezoluție, rectificată mai târziu, în anii 1818 și 1828; în anul 1830 Ismailul primește statutul de oraș, iar în 1836 a fost împărțit în ținuturi. ” 

Fragment din „Listele așezărilor din Imperiul Rus. Provincia Basarabia. Listele așezărilor în conformitate cu informațiile din anul 1859.” Artemiev Alexandr, 1861, Sankt Petersburg. («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.)

„Denumirile de localități, râuri și munți, prin diversitatea de dialecte, vin să demonstreze durata domniilor a mai multor popoare în ținut. Așadar, în regiunile de nord se aud sunete slavone în denumiri la fel de des ca și în limba română, iar în nord, sunt mai multe denumiri turcești. Turcii, stabilindu-se în regiunile sudice, nu schimbau denumirile acestora, ci doar traduceau în limba lor denumirile antice autohtone, de asemenea, cele slavone având prioritate. Cetatea Albă a fost tradusă Ak Kerman; denumirea de Unghi, dată spațiului litoralului dintre gurile râurilor Nistru și Dunăre, a fost tradus cu cuvântul Bugeac etc. De menționat că și cetatea Tighina a fost redenumită de turci în Bemder, în traducere, însemnând, „eu vreau”, probabil, aidoma cetății din nordul Basarabiei, Hotin.

Vechimea uneia sau alteia denumiri a unei așezări sau împrejurime, fără îndoială, poate arăta cât de demult s-a stabilit poporul care vorbește sau a vorbit în limba aceasta. În acest sens Basarabia ne demonstrează că

Fragment din „Listele așezărilor din Imperiul Rus. Provincia Basarabia. Listele așezărilor în conformitate cu informațiile din anul 1859.” Artemiev Alexandr, 1861, Sankt Petersburg. («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.)

numărul dominant al denumirilor sunt din dialecte slavone, deși populația slavă cedează numeric în fața celei românești. Ce ține de ultima, din ea fac parte moldovenii, care se consideră urmașii dacilor, probabil, de asemenea aparținând marii familii slave, dar schimbați sub influența romanilor. Aceasta se demonstrează prin specificul ciudat al limbii moldovenești, în care cuvintele latinești și italienești sunt amestecate cu cele slavonești și se supun formelor gramaticale ale acestora. Numărul tuturor moldovenilor (cu un mic amestec de valahi), se estimează la 515, 000 de suflete de ambele genuri. În număr mai mare aceștia se găsesc în uezdul Chișinău, în jur de 135, 000 persoane (inclusiv în oraș aproape 46, 000); după acesta celelalte uezduri se împart în ordinea următoare: Orhei – 92, 000, Iași – 78, 000, Soroca – 78, 000, Tighina – 55, 000, Hotin – peste 41, 000 și Ak Kerman – peste 34, 000 de oameni de ambele genuri. Evident că uezdurile centrale servesc drept așezări de bază pentru poporul român.”

Harta regiunii Basarabia. „Listele așezărilor din Imperiul Rus. Provincia Basarabia. Listele așezărilor în conformitate cu informațiile din anul 1859.” Artemiev Alexandr, 1861, Sankt Petersburg. («Бессарабская губерния. Список населенных мест по сведениям 1859 г.», Санкт-Петербург, 1861 г.)

Surse:

1. http://www.wikipedia.org/

2. http://kartowik.ru/snm.html sau http://leb.nlr.ru,

sau http://libinfo.org/index.php?file=place105.pdf,

sau http://book-old.ru

Un comentariu

Din categoria Uncategorized