Academicianul și geograful rus Lev Semionovici Berg (Лев Семёнович Берг, 1876 – 1950) este autorul unor lucrări fundamentale în domeniul ihtiologiei, geografiei, teoriei evoluționiste. Născut la Tighina, într-o familie de evrei, a contribuit în sfere precum: hidrologie, etnografie, geologie etc. și este considerat fondatorul geografiei fizice moderne. În anul 1918, la Petrograd, publică lucrarea „Бeccapaбiя. Cmpaнa – люди – xoзяйствo. Петроград, 1918.” („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”).
Titlul lucrării „Basarabia. Țara – oamenii – economia”, L. S. Berg, Petrograd, 1918 („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
Berg scrie despre numele Basarabiei, care apare în secolul XIV-lea și care provine de la dinastia Basarabilor, fondatorii Țării Românești.
„Indicații geografice generale” („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, L. S. Berg) („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
„Până astăzi nu se știe cu exactitate ce înseamnă cuvântul „Basarabia”. Pe timpul, când teritoriul actual al guberniei Basarabia, împreună cu Moldova și Valahia era sub dominația turcă, moldovenii au identificat cu numele de Basarabia doar sudul acesteia și anume raionul Ak-Kerman (Cetatea Albă), Ismail și Bender (Tighina), adică țara pe care tătarii și turcii au numit-o Bugeac. Bugeac, turcește, înseamnă „colț”, și partea sudică a guberniei Basarabia, în cronicile rusești cu numele de Colț.
Partea de mijloc a guberniei Basarabia, pe timpul dominației turcești, intra în componența Moldovei, formând astfel așa-zisa Moldova de peste Prut. Cetatea Hotin, Bender (Tighina), Ak-Kerman (Cetatea Albă), Chilia și Ismail se aflau sub conducerea militară directă a turcilor.
Denumirea Basarabiei vine de la numele domnitorilor transilvăneni – Basarab, care, în primii ani ai secolului al XIV-lea, au pus baza începutului dinastiei Basarabilor, întemeietorii Valahiei independente. Într-una din scrisorile de la începutul sec. al XV-lea domnitorul Mircea Basarab se numește „domn al pământului Basarabia”. Pe timpul lui (1386 – 1418) Valahia a ajuns la est până la Dobrogea și Ak-Kerman (Cetatea Albă). De atunci, părțile de sud a Moldovei și ale Basarabiei actuale se numesc Basarabia.”
Mai departe, academicianul sovietic scrie despre ocupația rusă din anii 1806 – 1812 și despre denumirea Basarabiei din această perioadă.
Ocupația rusească din 1806 – 1812 și denumirea Basarabiei din această perioadă („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, S. L. Berg, 1918) („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
„Pe timpul ocupației rusești din anii 1806 – 1812, Basarabia actuală purta numele de „părțile Moldovei, situate pe malul stâng al Prutului”. Dar imediat după unire ea a obținut denumirea oficială: regiunea Basarabia, deși, mult timp sub „de fapt, așa-numita Basarabie” se subînțelegea partea de sud a ei, sau Bugeac.
Motivul, de ce numele părții de sud a țării noastre s-a extins pe toată regiunea, poartă un caracter diplomatic. Conform tratatului de la Tilsit, din anul 1807, încheiat între Napoleon și Alexandru I, Rusia se angaja să-și retragă armata din Moldova și Valahia. În timpul negocierilor ulterioare de la Paris, de la sfârșitul anului 1806, reprezentantul rus sublinia că în tratat nu se spune nimic despre „Basarabia”, insistând să i se lase Rusiei, avându-se în vedere sensul extins de Basarabie: nu doar ca Bugeac, dar ca toată țara dintre Nistru și Prut.”
Basarabia sub stăpânire rusească („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, S. L. Berg, 1918), („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
„Basarabia sub stăpânire rusească
În anul 1806, Rusia, folosind drept pretext înlăturarea domnitorilor Moldovei și a Valahiei, a început acțiuni ostile împotriva Turciei. Pe data de 15 ianuarie a fost ocupat Hotinul, odată cu derularea și evoluția evenimentelor, rușii, sub conducerea lui Michelson, au intrat în Iași, iar apoi au intrat în posesia Benderului (Tighina) și a altor cetăți. Nu după mult timp, toată Basarabia și ambele Principate Dunărene au ajuns în mâinile Rusiei și în timpul negocierilor de pace din anul 1809, la Iași, Alexandru I a cerut să i se cedeze Moldova și Valahia. După refuzul Turciei, războiul a continuat cu succese instabile. Anticipând un război cu Napoleon, Alexandru a făcut o concesie și pe 5 mai 1812, Kutuzov, comandant-șef al Armatei dunărene, a semnat la București, tratatul de pace, conform căruia Rusiei i-a revenit Basarabia în hotarele ei actuale.”
La capitolul „Populație”, găsim, schematic, datele din anul 1897, unde vedem că în Basarabia locuiau mai multe etnii, preponderent moldoveni.
Populația Basarabiei în anul 1897 („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, L. S. Berg, 1918) („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
„Populația Basarabiei, calculată în prezent (1916), în jur de 2 ¾
milioane de suflete, este extrem de pestriță. Ea constă din următoarele etnii:
- moldoveni – 47, 7 %
- maloruși – 19, 6 %
- evrei – 11, 8 %
- velicoruși – 8, 0 %
- bulgari – 5, 3%
- nemți – 3, 1 %
- găgăuzi – 2, 9 %
- polonezi – 0, 5 %
- țigani – 0, 4 %
- armeni – 0, 1 %
- greci – 0, 1
- albanezi – 0, 04 %
- francezi – 0, 02 %
- cehi – 0, 02 %
- karaiți – 0, 005 %
O populație foarte pestriță se întâlnește în sud, în Bugeac, care a fost populat deja în secolul al XIX-lea prin colonizări și mutații. În centrul Basarabiei locuiesc, în mare parte, moldoveni, în sud, anume la Hotin, preponderent maloruși.”
Iată ce scria L. S. Berg în 1918:
Românizarea malorușilor. („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, L. S. Berg, 1918) („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
„Trebuie să observăm, că maloruşii din Hotin, acolo unde se intersectează cu moldovenii, sunt supuşi românizării. Astfel, satul de la frontieră cu Austria, Colencăuţi, este populat cu rusnaci românizaţi. Chiar şi de la cei mai tipici maloruşi putem auzi cuvinte moldovenești precum „moaşă”, „nănaş”, „fini” etc.
Un şir de studii indică faptul că procesul de moldovenizare a populaţiei maloruse, vizează nu doar limba, dar şi modul de trai. „Se întâmplă să vii într-un sat de aici (Hotin) şi nu îţi dai seama printre cine eşti – printre maloruşi sau moldoveni”, spune Nesterovski; „în jur auzi vorbă malorusă, în schimb restul este aproape totul moldovenizat”. În ciuda faptului că populația moldovenească nu este mai presus decât cea malorusă, din punct de vedere cultural, totuși, moldovenii rămân a fi un element activ, iar malorușii – pasiv. În localităţile mixte, se întâlnesc multe familii maloruse în care generaţia în vârstă vorbeşte liber limba maternă, iar cei mai tineri nu o vorbesc sau nu o mai înţeleg deloc. De cele mai multe ori, e greu să spui cu cine avem de a face – cu un moldovean care vorbește în malorusă sau cu un malorus care ştie să vorbească bine moldoveneşte.”
Conform istoricului rus Berg, pe timpul ocupației rusești, în Basarabia erau peste 41 000 de familii.
Basarabia pe timpul ocupației rusești. („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, L. S. Berg, 1918) („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
Citez (primul aliniat):
„În perioada alipirii la Rusia, populația din Basarabia se estima la peste 41 000 de familii sau în jur de 200 000 de suflete. În tot restul Moldovei, conform recensământului din anul 1810, au fost înregistrate, în total, aproximativ 34 000 de familii. Așadar, Basarabia, în pofida teritoriului mic, era mai dens populată în comparație cu restul Moldovei și în relații economice avea un rol prioritar în rândul teritoriilor acestui principat: ea oferea 2/3 din toată pâinea exportată din Moldova în Turcia. Tot aici se pășteau turme enorme de bovine, în special cornute.”
Moldovenii. Originea lor. („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, L. S. Berg, 1918) („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
„Moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia și în guberniile Podolsk şi Herson. Într-un număr nu prea mare locuiesc ei şi în gubernia Ekaterinoslav. Ei își spun moldoveni, iar României – Moldova. De românii din Valahia sau valahi se deosebesc nesemnificativ la nivel dialectologic. Pe români îi cunoștea deja cronica rusă, numindu-i volohi, iar slavii de sud îi numeau vlahi. După secolul al XIV-lea, la polonezi și ruși capătă popularitate altă denumire a românilor – munteni, nume luat din română și înseamnă munteni, din latină „montes” – „munte”, în special Carpații.”
Dansul național al moldovenilor. („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, L. S. Berg, 1918) („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
„Dansul național al moldovenilor este hora; de obicei, i se spune joc (din latină – jocus). Hora e jucată de bărbați și femei împreună, care trec în cerc ținându-se de mâini. Dansul e puțin grațios. Pe lângă aceasta, e răspândit jocul arnăuțesc, pe care-l dansează doar flăcăii. Tineretul, ca și la ruși, organizează șezători. Melodia tristă a cântului ciobănesc se numește doină.
Flăcăii singuri își aleg soțiile. Încă până nu demult s-a păstrat, pe alocuri, obiceiul cu răpirea miresei.”
Mâncarea tradițională la moldoveni. („Basarabia. Ţara – oamenii – economia”, L. S. Berg, 1918) („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.” Петроград, 1918, Лев Семёнович Берг)
Preparatul tradițional de mâncare al moldovenilor este mămăliga, un fel de pâine fiartă preparat din făină de porumb. Se gătește astfel. Într-un vas de fontă cu o formă specială denumit ceaun se fierbe apă, se adaugă sare și făină de porumb și se lasă un timp. După ce se scoate de pe foc, se mestecă mămăliga cu un băț de lemn și iar se pune pe foc. Când masa formată devine consistentă, este răsturnată din ceaun și mămăliga este gata. Mămăliga, în genere, înlocuiește pâinea. Moldovenii preferă s-o mănânce cu brânză. În afară de brânză, din făină de porumb mai fac turte, numite „mălai”.”
Academicianul și geograful rus şi sovietic Lev Semionovici Berg (1876-1950), cu tot şovinismul său, a recunoscut că „moldovenii sunt români, că românii populează şi Moldova din dreapta Prutului, Basarabia, că aceștia se întind mult la răsărit de Nistru” și că „de românii din Valahia se deosebesc nesemnificativ, la nivel dialectologic.”
Surse:
Citate despre Români 